Mingi de Top

Apreciem foarte mult inițiativa partenerului nostru de lungă durată, Sport Suport, de a sprijini handbalul juvenil. Mă bucur să anunțăm acest parteneriat prin care se realizează, de fapt, o completare a programelor existente desfășurate de FRH, cu ajutorul cărora dotăm cu mingi handbalul românesc. Succesul acestor campanii ne determină să căutăm mijloace noi prin care să ajutăm copiii să ajungă la performanță, iar inițiativa Sport Suport este un bun exemplu de implicare responsabilă în handbal.

Alexandru Dedu

Președinte, Federația Română de Handbal

Sport Suport nu face promisiuni, dar asigură, grație experienței dobândite în ultimii ani, că va continua să ajute sportul românesc, în special echipele de copii și juniori, baza sportului de performanță. Suntem convinși că viitorul sportului românesc depinde de astfel de inițiative și de parteneriate, atât de necesare pentru a continua drumul ascendent pe care fenomenul handbalistic îl cunoaște în România.

Cătălin Geantă

Partener, Sport Suport

Înscrieri Mingi de Top

Vă rugăm să completați formularul alăturat pentru înscrierea în programul Mingi de Top.

În fiecare lună vom organiza o tombolă unde câștigătorii vor primi, prin tragere la sorți, mingi Kempa!

În plus, la finalul campionatului național de juniori, echipele campioane vor fi echipate cu mingi Kempa.

La acest program au acces doar cluburile afiliate FRH.

Se pot înscrie mai multe categorii de juniori de la același club.

Înscrierea o poate face fie un antrenor al clubului, fie un sportiv/părinte.